Alaturi de staret, in imaginile de arhiva, se afla pr Daniil Cotescu, ucenic al parintelui la manastirea Vatoped, invitati in studiourile TVR in urma cu cativa ani.

Emisiunea – De la + la infinit /”Arestarea unui staret”
emisiunea TVR INFO din 21 ianaurie 2012, invitati Iulian Capsali si Rafael Udriste
realizator Razvan Bucuroiu
Interventie telefonica a pr. profesor Constantin Coman si a pr. Matei Vulcanescu (Grecia)

Scrisoarea Înaltpreasfinţitului Teofan de susţinere a părintelui Efrem

Preacuvioşiei Sale,
Preacuviosului Părinte EFREM,
Stareţul Sfintei Mănăstiri Vatoped
şi cinstitei sale obşti

Preacuvioase Părinte Stareţ Efrem,
Venerabilă obşte a Sfintei Mănăstiri Vatoped,

Cu puţin timp înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului am aflat despre decizia autorităţilor judiciare elene cu privire la emiterea unui mandat de arestare preventivă a Preacuvioşiei Voastre, părinte duhovnicesc a peste 100 de vieţuitori ai Sfintei Mănăstiri Vatoped.

Am nădăjduit că este vorba despre o eroare judiciară care va fi curând elucidată şi Preacuvioşia Voastră veţi continua nestingherit lucrarea de egumen al mănăstirii. Din păcate, s-a ajuns la întemniţare, închisoarea fiind locul în care Preacuvioşia Voastră aţi petrecut slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului şi ziua de Anul Nou.

Această tristă realitate m-a determinat să vă trimit scrisoarea de faţă ca un umil gest de împreună participare la durerea Preacuvioşiei Voastre, a frăţimii Mănăstirii Vatoped şi a numeroase persoane din lumea ortodoxă care şi-au manifestat mâhnirea faţă de nedreptatea şi abuzul la care sunteţi supus.

Prin voia lui Dumnezeu, vă cunosc, Preacuvioase Părinte Efrem, de mulţi ani. Pelerinajele Sfinţiei Voastre în România şi cele câteva zile pe care le-am petrecut în Mănăstirea Vatoped în anul 2010 m-au ajutat să percep în Preacuvioşia Voastră un părinte în adevăratul sens al cuvântului, un mărturisitor curajos, înţelept şi smerit al Bisericii Dreptmăritoare.

Am remarcat la Preacuvioşia Voastră o harismă cu totul specială în coordonarea vieţii duhovniceşti într-o obşte monahală de excepţie, formată din monahi de mai multe naţionalităţi. Bucuria sesizată pe chipurile monahilor într-o obşte mănăstirească cu reguli stricte trăite în autentic duh ascetic arată darul cu care v-a înzestrat Dumnezeu de călăuzire a monahilor spre taina Împărăţiei Cerurilor trăită ca pregustare încă din această lume.

În timpul celor câteva zile petrecute în Sfânta Mănăstire Vatoped am luat aminte la sutele de pelerini care zilnic erau primiţi în marea lavră. Împovăraţi cu greutăţile vieţii, pelerinii veniţi din Grecia sau din alte ţări găsesc în incinta mănăstirii pe care o coordonaţi un spaţiu adevărat de odihnă duhovnicească, de libertate lăuntrică, stări atât de necesare într-o lume obosită şi înrobită în nenumărate chipuri. Asistarea duhovnicească a pelerinilor, găzduirea şi hrana acestora necesită o implicare permanentă a egumenului, osteneală asumată cu dragoste şi jertfă, prin mila Domnului, de Preacuvioşia Voastră.

O lucrare frumoasă desfăşurată de mulţi ani de Sfânta Mănăstire Vatoped sub coordonarea Preacuvioşiei Voastre cuprinde vizite cu caracter misionar în diferite locuri ale Creştinătăţii Ortodoxe şi editarea unor texte filocalice de excepţie. Amintesc aici ambianţa duhovnicească trăită de preoţi, monahi, monahii şi credincioşi cu ocazia a două vizite pe care le-aţi efectuat în Mitropolia Olteniei pe vremea când slujeam ca mitropolit în acea regiune, precum şi editarea şi tipărirea în limba greacă, cu traducere românească de către Mănăstirea Vatoped, a textului Everghetinosului, volumele I şi II, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.

Organizarea unei obşti monahale exemplare, ospitalitatea duhovnicească şi materială oferită unui număr impresionant de închinători şi lucrarea de mărturisire a credinţei în spaţiul panortodox sunt trei din multele daruri cu care a binecuvântat Dumnezeu persoana Preacuvioşiei Voastre, daruri despre care doresc a da mărturie în aceste clipe dificile prin care treceţi dimpreună cu obştea Mănăstirii Vatoped şi cu cei care vă iubesc, vă apreciază şi vă sunt alături.

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Efrem,

În aceste zile legate de Sărbătoarea Naşterii Domnului şi de Anul Nou, 2012, Preacuvioşia Voastră vă aflaţi întemniţat. Dureros, nedrept şi trist. De ce se întâmplă, ceea ce se întâmplă? Ce taină este aceasta? Ce jertfă se săvârşeşte? Dumnezeu singur cunoaşte raţiunea acestei situaţii dureroase şi nedrepte pentru Preacuvioşia Voastră, pentru frăţimea Mănăstirii Vatoped, pentru întreaga obşte a Sfântului Munte, pentru toţi cei care vă cunosc, vă apreciază, vă iubesc şi se roagă lui Dumnezeu pentru eliberarea grabnică.

Nedumerirea şi îngrijorarea multor creştini este mare în ceea ce priveşte situaţia prin care treceţi, prin prisma a cel puţin două întrebări la care se aşteaptă răspuns. De ce a fost nevoie de o arestare preventivă în cazul unei persoane ce nu prezintă nici cel mai mic risc pentru nimeni? Şi, de ce, oare, această arestare preventivă a avut loc în Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului?

Sunt lucruri care nasc îngrijorări majore în sufletele noastre. În acest sens, pe lângă compasiunea ce o simţim faţă de Preacuvioşia Voastră, Părinte Arhimandrit Efrem, ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la un act inedit de nedreptate faţă de Biserica Ortodoxă, atunci când un reprezentant de mare cinste al Sfântului Munte Athos este astfel tratat în ţara sa.

Cu gândul la această întrebare care frământă sufletele multora, suntem alături de Preacuvioşia Voastră, Părinte Efrem, prin rugăciuni, în greaua încercare în care vă aflaţi. Monahilor Sfintei Mănăstiri Vatoped le doresc aflarea curajului celui duhovnicesc şi mărturisitor împreună cu venerabilul lor stareţ, nădăjduind în dreptatea cea după Dumnezeu.

† Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

2 ianuarie 2012,
Sărbătoarea Sfântului Silvestru, Episcopul Romei, şi a Sfântului Serafim de Sarov

Cel ce esti intre ierarhi pastor ales si lumii invatator, temei dumnezeistilor dogme si capul care cugeta. Iubit fiu al Capadociei si frate al marelui Vasile, suitu-te-ai la inaltimea virtutilor, fericite. Pentru aceasta noi pururea te rugam, sfinte ierarhe Grigorie, sa mijlocesti inaintea lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Sfântul Grigorie de Nyssa, traitor al teologiei, filosof si mistic crestin (10 Ianuarie)

Frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, este între Parintii Capadocieni, filozoful cel mai metodic, fiind în acelasi timp si un teolog cu nimic mai prejos decât ceilalti doi, Sfântul Grigorie de Nazianz si arhiepiscopul Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare. Ocupând un loc de frunte între teologii mistici ai Bisericii, Sfântul Grigorie a publicat mai multe lucrari, cele mai importante fiind cele de exegeza biblica si apologetice scrise împotriva ereziei ariene.

Sfântul Grigorie de Nyssa s-a nascut în anul 335, într-o familie credincioasa. Mama lui, Emilia, era fi ica unui martir din timpul persecutiei lui Diocletian, doi dintre fratii sai, Vasile al Cezareei Capadociei si Petru al Sevastiei au devenit episcopi si au fost trecuti mai târziu de Biserica în rândul sfintilor, iar sora sa, Macrina, cea mai mare dintre frati, a reprezentat un model de evlavie pentru toti membrii familiei, fiind si ea canonizata. Un alt frate, Navcratie, judecator de profesie, care înclina si el spre o viata de asceza, nu a apucat sa-si împlineasca gândurile sale duhovnicesti, murind de tânar.

Sfântul Vasile cel Mare, parintele formarii duhovnicesti a fratilor sai

Atmosferei de pietate din sânul familiei îi datoreaza Sfântul Grigorie formarea sa religioasa si teologica din anii tineretii sale. Acest fapt este marturisit de o scrisoare adresata fratelui sau, Petru, în care Grigorie îsi exprima multumirea adusa lui Vasile, numindu-l „parintele nostru si stapânul nostru”. Pentru ca era mai mare decât ei, viitorul episcop de Cezareea a primit din partea parintilor lui sarcina de a supraveghea educatia fratilor mai mici. Instructia lui a fost antidotul la lectiile primite în scolile pagâne ale timpului, unde, dupa cum stim din scrisorile Sfântului Grigorie de Nazianz, fratele lui, Sfântul Vasile cel Mare a petrecut ceva timp.

Chemarea la episcopat, o vocatie târzie?

Desi tânarul Grigorie dorea sa aleaga o cariera seculara, familia s-a straduit sa îi îndrume pasii spre slujirea Bisericii. Vasile, vazând ca singur nu are nici o sansa în a-l convinge pe Grigorie sa renunte la gândurile sale, a apelat la prietenii acestuia pentru a-i deturna intentiile. Dar totul a fost în zadar si Grigorie s-a casatorit. Exista chiar o scrisoare de condoleante a episcopului de Nazianz trimisa pentru a mângâia pe cel ramas singur dupa moartea sotiei sale, Teosevia, o femeie care asa cum o marturiseste numele ei, era foarte pioasa. Se crede ca înainte de hirotonia sa întru episcop, Grigorie, ar fi petrecut mai retras un timp, dar nu exista nici o marturie în acest sens. Numirea sa ca arhiereu în 371, pe scaunul de Nyssa, un orasel situat pe coasta Halysului, de-a lungul drumului între Cezareea si Ancyra a reprezentat o schimbare majora în viata lui Grigorie. Sa fi fost aceasta alegere rezultatul unei vocatii neasteptate?

Sfântul Vasile cel Mare ne spune ca era necesar sa învinga atitudinea refractara a fratelui sau, înainte ca el sa primeasca aceasta demnitate. Demnitatea de episcop era în acea vreme coplesita de pericole. Împaratii aveau foarte des obiceiul sa se amestece în treburile Bisericii, de multe ori impunând învataturi dogmatice straine credintei crestine autentice. Un exemplu concludent îl furnizeaza fratele sau, Vasile care a avut dispute intense cu împaratul arian Valens. Mai mult, în secolul al IV-lea nu era deloc neobisnuita practica fugii din fata acestei sarcini cu care era împovarat candidatul la cea mai înalta treapta ecleziastica. „Fugarii”, totusi erau aflati si adusi înapoi iar consacrarea ca episcop avea pâna la urma loc.

Daca a fost asa în cazul lui Grigorie sau chiar a simtit ca este nepotrivit cu aceasta demnitate, nu stim. În orice caz, Sfântul Vasile cel Mare va regreta mai târziu gestul de constrângere a fratelui sau.

Pretendentii la scaunul episcopal al Nyssei îl acuza pe Grigorie de înstrainarea bunurilor Bisericii

În scrisorile sale el deplânge atitudinea stângace si lipsita de fermitate a fratelui sau în conducerea treburilor episcopiei.

La aceste neajunsuri se adauga invidia unor pretendenti la scaunul de Nyssa, nemultumiti ca Grigorie a obtinut asa de repede acest post râvnit de multi din anturajul împaratului bizantin Valens. Toate acestea au facut ca într-una din sedintele adunarii episcopilor din zona sa fie aduse mai multe acuze contra episcopului de Nyssa, între care cele mai grave erau risipirea averilor eclesiastice si nereguli în alegerea si numirea sa ca arhiereu. Descurajat de tratamentul brutal si neomenos la care fusese supus, Grigorie avea sa paraseasca functia de episcop pâna la urcarea pe tronul imperial de la Constantinopol a împaratului Gratian.

Acesta îl va repune în treapta la sfârsitul anului 378.

Dedicat cu totul Bisericii, luptator împotriva ereziilor timpului

Peste câteva luni, episcopul Nyssei l-a pierdut fratele mult iubit, pe Sfântul Vasile cel Mare. De acum înainte, pentru Grigorie va începe o noua epoca de intensa activitate în slujba Bisericii.

În 379 el va participa la Sinodul de la Antiohia, convocat pentru a combate schisma meletiana. Curând dupa aceasta, pleaca în Palestina pentru a remedia situatia comunitatilor crestine din Arabia. Dar se pare ca aceasta calatorie nu a avut loc decât dupa Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, întrunit la 381 de împaratul Teodosie pentru stabilirea adevaratei credinte.

Aici, Sfântul Grigorie a sustinut credinta niceeana si a încercat sa puna capat arianismului si ereziei pnevmatomahe în Rasarit.

La Constantinopol face dovada calitatilor sale de predicator

În capitala Imperiului, fratele Sfântului Vasile cel Mare a dovedit talentul sau oratoric în doua ocazii: prima, atunci când a rostit discursul de la întronizarea prietenului sau Grigore de Nazianz ca episcop al Constantinopolului, iar a doua a fost pareneza de la înmormântarea episcopului Meletie al Antiohiei. Se pare ca Sfântul Grigorie a fost prezent în Bizant dupa anul 381 mult mai des ca înainte. Doi ani mai târziu, îl întâlnim în capitala, fapt pe care îl confirma predica sa: „Cuvânt despre dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfânt”.

Tot el a fost ales sa rosteasca cuvântul funerar la înmormântarea împaratesei Pulheria din anul 385 si putin dupa aceea si la moartea împaratesei Flacilla si nu episcopul Constantinopolului, cum prevedeau uzantele.

Dupa aceasta data nu se mai stie nimic legat de viata lui.

Scrierile apologetice si exegetice

Multe din scrierile sale sunt comentarii la cartile Scripturii. Un devotat admirator al lui Origen, Sfântul Grigorie a aplicat constant principiile hermeneuticii, ale scolii alexandrine. El este în permanenta în cautarea interpretarilor alegorice si a întelesurilor mistice. Ne-au ramas de la el opt Omilii la cartea Eclesiastului, unde afirma ca sufletul trebuie sa se ridice deasupra simturilor si ca adevarata pace poate fi gasita numai dispretuind slava lumii. Este autorul si a 15 Predici la Cântarea Cântarilor, cinci cuvântari semnificative Despre Rugaciunea Domneasca si opt Omilii la Fericiri.

Lucrarile sale cu caracter teologic au fost elaborate în a doua parte a vietii sale, când a urmat pas cu pas învatatura celorlalti doi capadocieni, Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Grigorie de Nazianz. Ca si ei, episcopul Nyssei apara unitatea Fiintei divine si Treimea Persoanelor. Cea mai importanta opera teologica ramâne Marele Cuvânt Catehetic, o aparare argumentata în 40 de capitole a învataturii crestine împotriva necredinciosilor si ereticilor. Dar cea mai vasta dintre scrierile sale este Contra lui Eunomie, o apologie a crezului niceean împotriva ereziei ariene, aceasta lucrare fiind una de referinta în lupta dusa pentru pastrarea adevaratei credinte. Sfântul Grigorie l-a combatut si pe Apolinarie de Laodiceea, care învata ca „Logosul Însusi S-a facut trup, dar n-a avut ratiune omeneasca, suflet rational, ci în persoana Lui, ratiunea era neschimbatoare, cereasca”. Prin aceasta conceptie eronata, Apolinarie distrugea integritatea sau deplinatatea firii umane a Mântuitorului primita la întrupare, si punea astfel în primejdie întreaga Sa opera mântuitoare. Sfântul Grigorie a scris si împotriva altor eretici cum ar fi : Sabelie si Macedonie care negau dumnezeirea Sfântului Duh. În lucrarea Despre destin, el apara libertatea umana de fatalismul astrologilor. O alta carte, Despre copii, dedicata prefectului Capadociei, Hieros, contine explicatii la întrebarea de ce Providenta divina îngaduie moartea prematura a copiilor.

În învatatura Sfântului Grigorie de Nyssa, omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu ca un reflex al desavârsirii si în mod special al libertatii dumnezeiesti. Cazut în stricaciune si coruptie, îmbracat de acum în „hainele de piele” ale mortalitatii si patimilor prin folosirea rea a libertatii, omul nu a putut fi restaurat în conditia sa primara decât prin Întruparea lui Hristos. Aderând prin botez la corpul lui Hristos, Biserica si crescând neîncetat prezenta în suflet a Domnului prin virtuti si Sfintele Taine, el poate progresa la infinit în unirea cu Dumnezeu, antrenând în aceasta neamul omenesc si universul întreg. Este învatatura despre epectaza, a urcusului neîntrerupt spre Dumnezeu.

„Astfel, în eternitatea veacului fara sfârsit, cel care alearga spre Tine devine întotdeauna mai mare si mai înalt decât el însusi, crescând prin bogatia harului. Dar cum ceea ce este cautat nu comporta limite în sine, capatul a ceea ce este gasit devine pentru cei care urca punctul de plecare în descoperirea unui bine mai înalt. Iar cel care urca nu se opreste niciodata de a merge din început în început prin începuturi care n-au sfârsit.”

 Apocatastaza, punctul sensibil din propovaduirea Sfântului Grigorie

Asupra discursului sau teologic s-a iscat însa o disputa cu privire la învatatura despre apocatastaza, nume dat în istoria Bisericii doctrinei care marturiseste ca în final, chiar si creaturile cazute, demonii si sufletele pacatosilor vor avea parte de fericirea dumnezeiasca, mântuindu-se.

Vorbind despre pedeapsa trecerii prin foc a sufletelor pacatoase, Sfântul Grigorie compara aceasta trecere cu aurul din topitoare care este lamurit, adica curatat de orice impuritate.

Pedeapsa arderii în foc nu este un scop în sine, ci este menita sa separe în suflet raul de bine, mizeria de ceea ce este pur. Desigur, lucrarea este una dureroasa, asprimea si durata ei fiind proportionala cu raul existent în fiecare suflet. Focul va dura atât cât în fiinta pacatosului va exista raul. Dar va veni un timp, afirma Sfântul Grigorie, când acest rau va disparea, si fiecare vointa libera se va întoarce la Dumnezeu, va fi în Dumnezeu. Urmând cuvintele Sfântului Apostol Pavel care în Epistola I Corinteni 15, 28 spune: „Dumnezeu va fi totul în toate”, Sfântul Grigorie de Nyssa concluzioneaza: „raul va avea un sfârsit”. Biserica a respins apocatastaza, ca fiind neconforma cu libertatea omului si cu dreptatea divina.

(Sinaxarul Sfintilor Capadocieni, Editura Cuvântul Vietii, Bucuresti, 2009)

- Cardul este numai APARENT in favoarea asiguraţilor.
- Este periculos sa fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate sa afle tot. Acest lucru violează drepturile la intimitate si la demnitate ale persoanei si poate sa aduca mari prejudicii.
- La Consiliul Europei există o presiune imensă din partea firmelor de asigurări pentru a deveni legal accesul la informaţiile despre sănătatea oamenilor. Forţa financiara uriaşă a acestor “rechini” face ca datele despre posibilele boli ale oamenilor să ajungă la ei pe birou pentru ca ei sa ştie dacă fac sau nu poliţele de asigurare şi la ce preţ.
- Există riscul discriminării persoanelor pe baza informaţiilor personale asupra stării de sănătate, atâta vreme cât acestea nu mai sunt protejate.
- Datele medicale pot sa fie utilizate inclusiv pentru a distruge o persoana, mai ales intr-o societate conflictuală ca cea din România!!!
- Exista o tendinţă din partea Statului spre autoritarism în sensul de a cunoaşte totul despre cetăţeni şi de a-i controla !!!
- Este o incercare de abuz din partea statului si nu exista dezbateri publice!!!
- Se introduce o noua taxa, fara să întrebe populaţia, deşi românii plătesc asigurările de sănătate.
- In privinţa donării de organe: vom intra in circuitul european şi vom trimite numărul de organe disponibile spre alte ţări. Şi dacă ar exista mai mulţi donatori de organe nu vor exista mai multe transplanturi în ţara noastră, pentru că fondurile disponibile pentru transplanturi de organe sunt limitate, iar creşterea numărului de donatori ar depăşi limita bugetară. Cui vor folosi organele luate de la romani??? Ce bani si ce organizare sunt in joc??? Cine va apăra “prostimea” de cei care vor dori să le comercializeze organele pe milioane şi milioane de euro sau
dolari?
- Ca să înţelegem mai bine: in Spania (unde exista acordul prezumat din partea familiei pentru prelevarea de organe), s-a ajuns la puternice discriminări împotriva imigranţilor, care nu au familiile alături de ei.Deci nu are cine să-i apere de reţelele de “transplant de organe”!!!
- Exista un comerţ ilicit de organe de transplant, este dovedit, iar acordul prezumat, aşa cum este prevăzut în România, ridică mari semne de întrebare.
- Medicii sunt şi ei oameni. Dacă ne uităm la istoria sec. XX, vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri in în domeniul psihiatric. Si în cazul transplantului de organe tot medicii pot sa ajunga la abuzuri daca legea si autorităţile permit şi încurajează. Cardul cu microcip asta face !!!
- Ultimul exemplu este A1H1 (gripa porcină). In acest moment s-a dovedit ca cei care au întreţinut spaima au avut contracte cu firmele care au produs vaccinurile.
- Cardul de sănătate cu microcip (putea sa fie si o varianta fără), creează mari dificultăţi şi poate chiar împiedica accesul la serviciile medicale.
Cardul de sănătate este “arma” cu care guvernanţii vor să scoată de la români sume uriaşe de bani, un “furt al secolului” săvârşit în dauna celor care plătesc legal asigurările de sănătate dar NU VOR CARD DE SĂNĂTATE!!!

Decizia guvernanţilor noştri, pe care nu o contestă vehement nici televiziunile, nici opoziţia parlamentară, este halucinantă: CEI CARE PLĂTESC DIN SALARIU SAU PENSIE SERVICIILE MEDICALE DE STAT,DAR NU VOR CARD DE SĂNĂTATE VOR PLĂTI TOATE SERVICIILE MEDICALE DE CARE AU NEVOIE!!!
Altfel spus, românii care nu vor cardul cu microcip vor plăti de 2 ori asistenţa medicală. Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere. Televiziunile vorbesc de Egipt,politicienii se bat pentru funcţii în Parlament. Ce minunăţie de neam suntem!!!

Potrivit hotărârii de Guvern,contravaloarea cardului de sănătate va fi suportată de asigurat, adică si obligatoriu şi plătit de “prostime”!!!
Medicii de familie vor trebui să plătească şi ei pentru cititoarele de carduri şi să aibă şi internet de banda largă pentru a avea legătură cu sistemul informatic!!!

Credincioşii spun că nu vor să folosească acte electronice care conţin semnul fiarei – 666! Cine să se uite în gura unor “rătăciţi” care încă mai cred în Dumnezeu! Ce dacă sunt milioane, ce dacă îşi strigă credinţa şi cer respect măcar pentru sufletul lor dacă pentru nivelul lor de trai nu are nimeni!

Forul Ortodox Român vine cu exemple din ţări care au clacat în acest experiment: În Marea Britanie s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi.
Germania a dat 1,7 miliarde de euro pentru implementarea parţială a unui astfel de sistem şi acum l-au stopat.
De ce pornim noi ceva ce nemţii au stopat? Cine are interese în a controla românii la capitolul sănătate şi organe?

Informaţiile din microcipul cardului :
- numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului;
- codul unic de identificare în sistemul de asigurări;
- numărul cardului naţional de sănătate;
- diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;
- grupa sanguină şi RH-ul;
- acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe după deces;
- numele medicului de familie şi datele lui de contact.

Troparul Sf Cuv. Antipa de la Calapodesti

Povăţuitor preaînţelept al călugărilor şi înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea şi luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Alt tropar:
Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaţilor bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; şi acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngerească.

muzica: BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI – BOZIENI

Viaţa Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugar athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o cano­ni­zare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta.

In “Patericul Valaamului” gasim scris ca cei doi soti nu au avut copii mult timp, insa, in cele din urma, rugaciunile le-au fost ascultate si Dumnezeu le-a daruit un prunc pe care mama sa l-a nascut fara dureri si care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai stim ca lua in manutele sale serpi veninosi si, spre mirarea si spaima tuturor, acestia nu-i faceau nici un rau. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

La vârsta de 20 de ani, „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”. Astfel, simţind chemarea către slujire lui Dumnezeu, a lăsat atelierul şi pleacă să-şi aline sufletul într-o sihăstrie moldovenească, îndreptând paşii săi spre Marea Lavra moldovenească Neamţ. Dar stareţul de aici nu l-a primit în obştea sa monahală. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani [dupa alte surse, Brazi - Vrancea, n.n.], ctitoria marelui voievod Matei Basarab, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. „Marele stareţ punea accent în obştea sa pe participarea regulată la slujbele bisericii şi pe ascultarea desăvârşită, cu dragoste şi neîncetată rugăciune”.

Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor duhovnici, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l făcuse în copilărie.

Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti, aşa că s-a aşezat într-o chilie pe ju­mă­tate distrusă pe care a găsit-o. Aici, într-un ungher, a aflat o mică icoană a Maicii Domnului afumată. A dus-o la renumitul zugrav Paisie şi l-a rugat să o cureţe, iar după puţină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredinţându-l că a devenit aşa în mod mira­culos, după o simplă curăţare. Era icoana făcătoare de minuni care a vindecat mulţi bolnavi, aflată azi la Mănăstirea Varlaam, de care Sfântul nu s-a despărţit întreaga viaţă. 

Timp de patru ani de zile a trăit în Mănăstirea athonită Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acolo a primit şi „schima cea mare”, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot în aceasta perioada a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, au început să zidească Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în anul 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, având acelaş scop – strângerea ajutoarelor pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev,  pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Sankt-Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi.

Chiar din primul an al sosirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Aici şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ. Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. S-au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l-au urmat în cele duhovniceşti.

Trecând mai multe trepte ale slujirii monahale şi a vieţi anahoretice, s-a învrednicit de marele dar călugăresc, devenind „văzător cu duhul”. Căci cunoştea gîndurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mîntuirii. Era de asemenea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atît în Carelia cît şi în Rusia de nord, încît mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile.

In chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile si vinerile de peste an, precum si in cea dintai saptamana a postului Sfintelor Pasti, nu gusta si nici nu bea nimic, iar in restul zilelor ii era de ajuns mancarea pe care o primea sambata la pranz.

Sfantul Antipa si-a cunoscut sfarsitul mai inainte cu trei zile, cand icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si, in timp ce restul icoanelor din chilie au cazut, s-a asezat singura pe pieptul Sfantului. Dupa trei zile, în ziua de 10 ianuarie 1882, in chilia sa de la Valaam, in timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul Antipa a adormit in pace, in varsta de 66 de ani. Va fi înmormântat în gropniţa de obşte a mânăstirii pe teritoriul schitului „Tuturor Sfinţilor” alături de paraclisul în cinstea Patimilor Mântuitorului, departe de patria sa, dar mereu cu gândul la ea.

În anii 60 a sec. XX mormântul stareţului a fost exhumat de către băştinaşii localităţii, cu scopul de a găsi obiecte de preţ. Dar dezamăgiţi, au săpat înapoi pământul, iar piatra funerară au lăsat-o ferită într-o parte. Pământul cu timpul s-a aşezat, cea ce a permis afla locul îngropării sale, atunci când au fost aflate moaştele cuviosului la 14 mai 1991, în urma slujbei Panahidei, oficiat de stareţul mănăstirii Valaam, egumenul Andronic (Trubaciov). De la moaştele aflate vine un miros bineplăcut. La slujba de preveghere de pe data 28 iulie 1991, în ziua pomenirii Sf. Întocmai cu Apostolii Marelui Kneaz Vladimir, moaştele Cuviosului Antipa au fost aduse în biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, iar în data de 24 septembrie 1991, în ziua cinstirii Cuvioşilor Serghie şi Gherman de Valaam – în biserica „Cuvioşilor Serghie şi Gherman de Valaam”, unde se păstrează până în prezent.

Cuviosul Antipa rămâne singurul călugăr moldovean care s-a nevoit în acest vestit centru a tradiţiei isihaste din nordul Rusiei.

Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul 1883 la Sankt-Petersburg, în ruseşte, сu titlul „Замечательная жизнь иеросхимонаха Антипы” (Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa). Cartea s-a răspândit foarte rapid, încât în 1893 a văzut lumină a doua ediţie, tot la Petersburg. Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici. Astfel că în anul 1906, deci la 24 de ani de la mutarea Cuviosului Antipa către Domnul, călugări aghioriţi de la mănăstirea rusească „Sf. M. Mc. Panteleimon”, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavovească. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, l-a introdus în calendarul noastre în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie, şi de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a-i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Printr-un decret emis la data de 19.07.2000 de către Sanctitatea Sa, Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusiei, Cuviosul Antipa a fost inclus în catalogul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Ruse, data pomenirii fiind 10/22 ianuarie. Tot odată s-a binecuvântat zugrăvirea chipului acestui sfânt, luând ca exemplu cele existente în mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Valaam şi celui folosit în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

ÎPS Vladimir Cântărean (al Chişinăului), a dăruit în 2001 PF Teoctist o icoană cu o părticică din moaştele Sfântului, (pe care ÎPS Vladimir a intenţionat să o dăruiască mănăstirii înfiinţate la Calapodeşti), însă, din pronie divină, delegaţia nu a putut urca dealul spre sfântul aşezământ. Icoana a fost dată în dar în 2002 de PF Teoctist Mănăstirii Christiana din Capitală, unde se amenaja aşezământul social. Sfântul le ajută tuturor celor care se roagă aici cu credinţă, fiind vindecător al bolilor care nu şi-au găsit leac.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Politica

La 6 ianuarie 2012, ANP (Adimisitratia Penitenciarelor) a dat publicitatii o informare de presa prin care isi exprima regretul referitor la “trecerea in nefiinta” a generalului de brigada (r) Panaite Emil, fost director general al Directiei Generale a Penitenciarelor in perioada 1976 – 1989, apreciind ca acesta ar fi fost “un adevarat profesionist” care “a dat dovada de cinste si corectitudine”.

FSANP (Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor) cere Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) decenta si respect pentru memoria celor schingiuiti de catre regimul comunist si dezavuarea publica a practicilor tortionarilor sistemului penitenciar comunist, se arata intr-un comunicat remis PROMPT MEDIA. „Cultivarea prezentei si memoriei unor fosti angajati ai sistemului penitenciar care au sprijint regimul comunist, dezavuat oficial în Parlamentul Romaniei, precum generalul de brigada (r) Panaite Emil, este un act de sfidare pentru miile de romani care au fost torturati în puscariile comuniste. Prezenta acestuia în anul 2011 la manifestarile prilejuite de Ziua Personalului din Penitenciare, la invitatia oficiala a conducerii ANP, a fost deja un prima forma a lipsei de respect pentru memoria celor care si-au pierdut viata, sanatatea si viitorul. Generalul comunist a pierdut un prilej pentru a-si cere iertare, a folosit ocazia pentru a da lectii. Generalul de brigada (r) Panaite Emil  fost educat în  fosta URSS si a fost unul dintre cei care au vanat romani pentru vina de a fi fost împotriva regimului comunist. Dovada stau arhivele Ministerului de Interne din acea vreme si documente date publicitatii în legatura cu suprimarea rezistentei din Muntii Fagarasului”. Generalul de brigada (r) Panaite Emil  a fost seful Directiei Generale a Penitenciarelor între 1976 si 1989, perioada în care sistemul penitenciar a functionat la capacitate maxima ca instrument de opresiune împotriva romanilor, iar aceasta istorie nu trebuie în nicio circumstanta uitata si un asemenea personaj nu poate fi în niciun caz un exemplu. El a fost si ramane în istorie un personaj odios a carui disparitie nu poate fi regretata. Este deja prea mult ca a primit pensie din partea Statului Roman si a fost tratat cu mai multa decenta decat si-a tratat acesta victimele. „Consideram regretabila preluarea fara verificari de catre mijloace mass-media a Informarii de presa comemorative emise de catre ANP si rugam mass-media sa faca cuvenita rectificare în respect pentru istorie si pentru amintirea celor carora ANP nu le va da niciodata informari de presa comemorative, desi ar trebui”.

www.promptmedia.ro

Cine a fost generalul (r) Emil Panaite – de la studii militare in URSS, la prigoana anticomunistilor din munti si sef in Directia Generala de Militie

Emil Panaite, fost sef al Penitenciarelor intre anii ’76 si ’89, a fost intruit militar in fosta URSS, a condus operatiunile de lichidare a partizanilor anticomunisti din zona Brasov, a fost seful Directiei Trupe Operative si de Paza (DTOP) si a condus si Directia Paza si Ordine a Directiei Generale a Militiei (DGM), potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro de la expertii din cadrul cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Informatiile despre trecutul lui Emil Panaite apar in volumul “Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale Penitenciarelor. Aparatul central (1949-1989)”, realizat de Mihai Burcea, Marius Stan si Mihail Bumbes, experti in cadrul IICCMER.

Astfel, din volum, aflam ca Panaite a absolvit ca sef de promotie Scoala Militara de Ofiteri de Jandarmi din Bucuresti si ca apoi a mai “urmat un curs pregatitor la Academia Militara din Bucuresti, in vederea plecarii la studii in URSS (iun.-oct. 1949).”

Emil Panaite (imagine de arhiva)

Foto: IICCMER

Panaite a facut si “Scoala Superioara Tactico – Infanteristica de Perfectionare a Ofiterilor de Infanterie a Armatei Sovietice din orasul Solnecinogorsk, specialitatea comandant de batalion (oct. 1949-6 febr. 1951).”

Emil Panaite, seful Directiei Trupe Operative si de Paza, a condus in 1953 operatiunea de lichidare a anticomunistilor din zona Brasov

“La 4 noiembrie 1953, conducerea MAI trimitea Directiei regionale MAI Brasov un ordin prin care i se cerea constituirea unui detasament MAI in vederea prinderii sau lichidarii grupului de partizani anticomunisti condusi de Ion Gavrila Ogoranu.

Efectivele erau constituite din mai multe batalioane de Securitate (din Brasov, Dragasani, Orastie, Floresti, Tecuci si Oradea), care urmau sa fie puse sub comanda capitanului Panaite Emil si a sefului Directiei regionale MAI Brasov, colonelul Ambrus Coloman (responsabil cu partea operativa). in ordin era precizat clar:

<<Responsabilitatea pentru organizarea si conducerea actiunii in vederea lichidarii bandei Gavrila revine in intregime capitanului Panaite Emil, seful de stat major al DTOP (n.r. – Directia Trupe Operative si de Paza) si sefului Directiei Regionalei MAI, colonel Ambrus>>”

“Dupa desfiintarea DTOP (februarie 1956), a fost numit in functia de loctiitor al sefului de Stat-Major al Comandamentului Trupelor MAI (febr.-iun. 1956). In iunie 1956 a fost numit in functia de sef al Directiei Paza si Ordine din DGM (n.r. – Directia Generala a Militiei) (functie luata in primire in noiembrie 1956, dupa terminarea cursului academic de la Academia Militara “I.V. Stalin”), iar din 1963 a preluat-o pe cea de loctiitor al directorului general al DGM (1963-apr. 1968)”, mai scrie in volumul “Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale Penitenciarelor. Aparatul central (1949-1989)”,

Emil Panaite, descris de un superior in ’73: “In munca cu oamenii a dat dovada de rigiditate. A avut manifestari de ingamfare”

“Intr-o caracterizare referitoare la colonelul Panaite Emil facuta de adjunctul ministrului de Interne si seful Militiei, generalul-locotenent Staicu Stelian, se spunea: <<S-a distins in actiunile trupelor MAI pentru lichidarea unor bande, iar in organele de militie a adus o contributie substantiala in imbunatatirea muncii pe linie de paza si ordine. In intreaga sa activitate a aratat cat este de devotat partidului nostru, reusind prin pregatirea sa politica, prin aplicarea in practica a liniei partidului sa obtina rezultate foarte bune – 1 iulie 1964>>”, precizeaza in volum expertii IICCMER.

“Intr-un referat de cadre intocmit in 1973 de generalul-maior Iulian Vlad, seful Directiei Personal si invatamant din MI, se mentiona: <<in munca cu oamenii a dat dovada de rigiditate. A avut manifestari de ingamfare, supraestimandu-si unele merite, in timp ce subaprecia pe alti tovarasi, de ale caror pareri nu tinea seama. Pentru aceste lipsuri, la 31 mai 1969 a fost scos din functie si pus la dispozitia MI>>”, se arata in volum.

Tatal lui Emil Panaite, recrutat in ’43 ca informator la granita cu Ungaria

Tot in volumul mentionat se mai mentioneaza si faptul ca tatal sau, Ioan Panaite, a desfasurat “activitati dusmanoase”, fiind recrutat de SSI (Serviciul Special de Informatii), in 1943, ca informator de frontiera la granita cu Ungaria.

Emil Panaite, mustrat verbal de ministrul de interne pentru ca a furat mancare si un calorifer din unitate

Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili, 2009

Foto: IICCMER

Potrivit expertilor IICCMER, “in decembrie 1981 a fost pedepsit cu <<mustrare verbala>> de catre ministrul de Interne, Homostean George, care fusese sesizat de un raport al Corpului de control referitor la unele aspecte si nereguli din activitatea sefului DGP. Conducerea ministerului a fost sesizata de colonelul Musescu Archil Ion, ofiter specialist principal II in cadrul Serviciului Economic al DGP.

In notarea de serviciu pe anul 1982 a generalului Panaite se mentionau neregulile si abuzurile pentru care primise pedeapsa: <<pentru neaplicarea riguroasa a unor dispozitii in unitatile subordonate, personal si-a procurat unele produse alimentare prin bufetul unitatii, a schimbat un calorifer defect de la locuinta sa cu altul de la Penitenciarul de tineri Bucuresti si a copiat unele cursuri pentru fiica sa la xeroxul unitatii>>.

Pe 1 iulie 1988, ministrul de Interne Tudor Postelnicu i-a suspendat pe trei luni indemnizatia de comanda pentru un accident colectiv de munca la Fabrica de Mobila “I.L. Caragiale” a Ministerului de Interne.”

ANP: Am trimis un mesaj standard in astfel de situatii

“Nu am facut altceva decat sa transmitem un mesaj standard, care se transmite in astfel de situatii. S-au trasmis condoleante familiei respective”, au precizat reprezentantii Administratiei Nationale a Penitenciarelor pentru HotNews.ro, insa au evitat sa precizeze daca vor publica vreo rectificare.(hotnews.ro)